alinaivan
Moderator
 Din: Tarnaveni
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 493
|
|
Obiceiuri de Pasti
Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata suflarea satului se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca vor "fi sanatosi ca oul si curati ca argintul". Apoi barbatul ia cosul cu pasca si intreaga familie se indreapta catre biserica.
Alta data, semnalul de plecare la biserica era dat cu secaluse iar in timpul slujbei de Inviere se aprindeau focuri in jurul cladirii si se impusca cu aceleasi secaluse.
Dupa slujba de noapte, bucovinenii isi ordoneaza, pe doua randuri jurul bisericii, cosurile cu pasca, pentru a fi sfintite de catre preot. La intoarcerea spre casa, fiecare duce in mana si lumanarea aprinsa la Inviere.
Alta data, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii pe "mester - grinda" (barna transversala), ceea ce facea posibila aflarea vechimii unei case dupa numarul de cruci afumate pe care le avea in "casa cea mare".
Dupa o scurta perioada de odihna, toti membri familiei se aseaza la prima masa festiva de Paste, dar nu inainte de a se spala, inca o data, in mod ritual, cu oul rosu si banul de argint. Festivitatea este deschisa de cel mai varstnic barbat din familie care ciocneste primul ou rosu cu sotia sa, apoi ciocneste oua cu toti ceilalti.
Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste violent "capul" oului tinut de partener, in timp ce rosteste "Hristos a Inviat" iar partenerul ii raspunde "Adevarat a Inviat". In prima zi, duminica, ouale se ciocnesc "cap la cap", a doua zi, "husca la husca" iar in cea de-a treia zi, si "burta in burta".
Fiecare membru al familie trebuie sa manance mai intai un ou sfintit dupa care consuma din toate bucatele sfintite la biserica. Abia dupa aceasta se poate manca din celelalte feluri de mancare asezate din abundenta pe masa festiva.
In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare iar masa de Pasti nu se ridica timp de trei zile. Astazi, in a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu colaci, pasca si oua rosii iar copiii merg la parinti. Nasii ii ospateaza pe fini, dupa care merg impreuna la hora satului, acolo unde, cu totul intamplator, se mai poate intalni scranciobul cel mare (Dorna Arini, Brosteni, Bosanci).
In Bucovina, se obisnuia sa se construiasca, pentru zilele de Pasti, scrancioburi mici, pentru copii, in fiecare gospodarie, si un scranciob mare, pe toloaca satului, pentru tineri. Acesta din urma era facut din lemn, avea forma unei roti uriase, montata pe doi stalpi verticali. Perechile de tineri se asezau si se "invarteau" pe cele patru scaune montate pe roata, in timpul in care ceilalti se prindeau in hora satului. Uneori, tinerele neveste se "invarteau" si ele in scranciob crezand ca, in acest fel, canepa le va creste mai mare. In credinta locala, scranciobul era reprezentarea simbolica a corpului lui Iuda, cel care s-a spanzurat in gradina in care l-a vandut pe Iisus iar trupul sau s-a leganat in copac timp de trei zile.
In dupa - amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat.
In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa, in amintirea readucerii la viata a fetei de evreu, lesinata la aflarea vestii invierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apa de catre tinerii ce treceau intamplator prin zona. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan, de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti, este o reminiscenta tarzie si "emancipata" a acestei datini.
Prima saptamana de dupa Pasti, ce se incheie cu Duminica Tomei, este numita Saptamana Luminata. Se crede ca "cine moare in aceasta saptamana merge direct in rai". Din aceasta saptamana incep cele noua joi si cele noua marti numite "oprite", despre care se credea ca sunt periculoase pentru grindina. "Joile oprite" erau serbate de catre femei prin abtinere de la muncile casnice, crezandu-se ca, astfel, se asigura sanatatea oamenilor si prosperitatea turmelor si se fereau semanaturile, viile si livezile de grindina, furtuni, brume si ingheturi tarzii. Ciclul acestor sarbatori se incheia cu cea de-a noua joi, numita "Joia Verde" sau "Joia bulcilor".
Ouale de Pasti
Din martea Saptamanii Mari, dar mai ales in zilele de joi, vineri si sambata, in toate gospodariile bucovinene se vopsesc ouale rosii de Pasti.
Obiceiul folosirii oualor colorate in practicile de renovare a timpului primavara, cand se serba, odinioara, Anul Nou, tine de mitul cosmogonic al oului primordial, pe care il gasim si in unele legende bucovinene.
Preluate de crestinism, ouale rosii simbolizeaza sangele varsat de Fiul Domnului intru mantuirea omenirii si miracolul renasterii Sale, devenind elementul definitoriu al sarbatorii pascale.
In Bucovina ouale de Pasti sunt numite cu un termen generic "merisoare" si erau, la inceput, colorate numai in rosu ("rosete" pentru ca mai tarziu sa se raspandeasca si practica vopsirii in galben ("galbinete", in verde ("verdete", in albastru ("albastrele" si in negru ("negrete". Alta data, culorile se obtineau numai din plante ce erau puse la macerat in Duminica Floriilor. Astazi acest obicei este in mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.
Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac si acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua incondeiate. Tehnica uzitata este aceea a pastrarii culorii de fond si consta in trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topita, si scufundarea succesiva in bai de culoare (galbena, rosie si neagra). Unealta folosita se numeste chisita si este un betisor de lemn ce are fixata la unul din capete o palnie minuscula confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfarsit, dupa "scriere" si "imbaiere", oul se incalzeste putin si, cu ajutorul unei carpe, de asemenea usor incalzita, se indeparteaza straturile de ceara, punandu-se in evidenta desenul. Cele mai raspandite motive folosite la inchistrirea oualor sunt crucea Pastelui, floarea Pastelui, cararea ciobanului sau cararea ratacita, braul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, carja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, "patruzeci de clinisori", vartelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla, sapa etc.
Vechimea obiceiului poate fi doar banuita. Exista batrani care isi amintesc ca strabunii lor vorbeau de practici de fertilizare savarsite de tinere perechi care ingropau "oua desenate" la marginea campului, in noaptea de Inviere, ceea ce plaseaza obiceiul in vremuri precrestine. Aceeasi vechime pare a fi demonstrata si de perpetuarea unui model numit "ciresica"- ce este aproape identic cu "vartelnita" intalnita pe ceramica de tip Cucuteni - sau a motivului numit "cararea ratacita", cel mai greu de realizat (el se desfasoara pe intreaga suprafata a oului sub forma unei spirale cu volute), motiv ce este o forma originala de reprezentare a Caii Lactee, numita Cararea Ciobanului in comunitatile de oieri.
Ouale inchistrite incepeau a fi "muncite" de pe la mijlocul Postului Mare. De regula, ele nu se mancau. Dupa ce erau sfintite in noaptea de Inviere, erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pana la Pastele urmator.
Astazi, inchistrirea oualor a devenit o afacere prospera. Ea este ocupatia predilecta a locuitorilor din satele Paltinu, Moldovita, Vatra Moldovitei, Ciumarna, Izvoarele Sucevei, Brodina, Ulma, Moldova Sulita, Fundu Moldovei etc. Ouale sunt golite de continut si apoi sunt inchistrite cu modele mai ales geometrice si doar arareori cu motive "batranesti". Acestea din urma sunt in mare masura uitate sau, atunci cand amintirea lor se mai pastreaza, mesterii ezita a le folosi considerand "ouale batranesti" o marfa greu vandabila. Exista, insa, din fericire, persoane care cunosc vechile modele, uneori si semnificatia acestora, persoane care isi "asuma riscul" folosirii lor intr-o societate ce tinde a deveni tot mai comerciala.
_______________________________________
 
|
|
